Cati bani vor primi fermierii subventii de la APIA pentru 2015?

Mihai Putintei, directorul general al Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA), a participat ieri la dezbaterea din Comisia pentru Agricultura despre cofinantarea masurilor si submasurilor din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) si subventiile pe care le vor primi fermierii care depun cererea unica de plata in 2015. Seful APIA a precizat ca pana la aceasta data au

Read more

Fonduri europene pentru infiintarea de livezi !!!!

  Ministerul Agriculturii anunta ca fondurile pot fi accesate prin doua masuri din noul PNDR, Măsura 4 – Investiții în active fizice – sM 4.1 Investiții în exploatații pomicole (similar M 121) și Masura 6 – Dezvoltarea exploatațiilor și a intreprinderilor -sM 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri (similar M 112).   Tinerii fermieri pot accesa fonduri europene in

Read more

Regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general

În M. Of. nr. 335 din 15 mai 2015, s-a publicat Legea nr. 111/2015 pentru modificarea Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general (M. Of. nr. 1128 din 14 decembrie 2005; cu modif. ult.). Vom prezenta, în continuare, modificarea adusă Legii nr. 350/2005 prin Legea nr. 111/2015: Art. 4 lit.

Read more

Program RABLA 2015!!! Ordin 609 din 2015

Dispoziţia preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, nr. 136 din 27 aprilie 2015 privind organizarea sesiunii de înscriere în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional – proprietari persoane juridice sau operatori economici fără personalitate juridică: Art.1. Se aprobă organizarea sesiunii de înscriere în vederea acceptării proprietarilor persoane juridice, operatori economici fără personalitate juridică sau proprietari de organizaţii profesionale

Read more

Ajutor de minimis pentru fermierii care detin mai putin de 10 bovine

Veste buna pentru micii fermieri care detin in gospodarie mai putin de 10 bovine, ministrul Daniel Constantin anuntand recent ca acestia vor putea beneficia cat de curand de un nou ajutor de minimis, menit sa ii ajute sa creasca capacitatea de productie. Conform declaratilor ministrului, ajutorul de minimis ar putea fi acordat chiar din acest an. „Avem nevoie de ferme

Read more

Detalii despre programul Garantia pentru tineri

Ce înseamnă Garantia pentru Tineret? Programul Garantia pentru Tineret 2014-2015 urmărește să se asigure că toți tinerii cu vârsta sub 25 de ani care își pierd locul de muncă sau care nu găsesc un loc de muncă după terminarea studiilor primesc, în decurs de 4 luni de la înregistrarea la Agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau la centrele de garanții

Read more

Firmele care angajeaza tineri cu varsta pana in 24 ani vor primi 200 euro si 500 lei lunar pentru fiecare angajat

Firmele care angajeaza tineri cu varsta pana in 24 ani vor primi 200 euro si 500 lei lunar pentru fiecare angajat, timp de un an, dar au obligatia sa pastreze locul de munca cel putin 18 luni, prevede programul „Garantia pentru tineret”, finantat cu 470 de milioane de euro din bugetul UE 2014-2020. Programul, de care este estimat ca vor

Read more

Programul „Garanția pentru tineret”

Programul „Garanția pentru tineret”  Despre ce este vorba? Garanția pentru tineret este o nouă inițiativă care urmărește să combată șomajul în rândul tinerilor, asigurându-se că orice tânăr cu vârsta sub 25 de ani – indiferent dacă s-a înregistrat sau nu ca șomer – primește o ofertă de calitate, în termen de 4 luni de la terminarea studiilor sau de la

Read more

Detalii despre programul Garantia pentru tineret -partea2

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Comisia Europeană au lansat, astăzi, campania de informare privind Planul de Implementare a Garanției pentru Tineret, care beneficiază, începând de anul acesta, de o suplimentare de 343 milioane euro din fonduri europene. Astfel, se va ajunge la un buget total de 470,48 milioane euro, acesta fiind cel mai amplu și mai

Read more

Proiecte de agroturism-pana in 200.000 euro

Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 aduce cu sine doua sub-masuri prin care investitorii vor putea solicita fonduri europene nerambursabile, mai precis Sub-masura 6.2 „Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale” si Sub-masura 6.4 „Investitii in crearea si dezvoltarea de activitati neagricole”. Investitiile sprijinite prin aceste sub-masuri urmaresc diversificarea economiei rurale prin: cresterea numarului de microintreprinderi si intreprinderi

Read more